Dragostea e ca vantul..desi nu o vezi,o simti...

Mai ingandurata ca de obicei,am simtit pentru prima data,parca,ca timpul a stat in loc;ca noaptea nu mai e noapte si ca soarele nu mai are aceeasi stralucire cum o avea altadata .. Ca viata trece pe langa mine si nu pot sa ma bucur de imprejurimile ei,fiindca sunt mult prea ocupata pentru a simti adierea vantului... Nu ai simtit niciodata ca pamantul fuge mai repede ca de obicei si nu-i mai poti tine ritmul?

Astazi,o zi care nu o face cu nimic mai deosebita decat celelalte (mai putin faptul ca e ceva mai rece) mi-am dat seama ca nimic nu e la voia intamplarii,toata derularea acestor lucruri au un scop si un rol prestabilit; si chiar daca sunt inconjurata pretutindeni de prieteni,de persoane carora le pasa de mine,de dragoste si de speranta .. descopar faptul ca in alerta vietii am si momente de singuratate,momente de invaluire cand am impresia ca nici unul din faptele petrecute nu mai reprezinta vre-un raspuns sau macar o satisfactie-un prilej de bucurie.Uneori,Dzeu ne aseaza in intuneric ca sa vedem ca El e lumina -> motivul-pionul principal,dragostea Lui exista,ne poarta pretutindeni insa respiratia noastra a devenit mult prea acida pentru a mai putea simti si aerul curat care e adus si purtat de vant.

Trebuie doar sa ne lasam invaluiti si purtati de bataile vantului pentru ca desi existam vremelnic prin ceea ce luam din jurul nostru,vom exista vesnic prin ceea ce daruim .. Noi,ca si fiinte umane,suntem meniti si inzestrati cu capacitatea de a oferi dragoste neconditionata.

Nu te mai lupta cu morile de vant,lasa-te purtat de ele ... Fara dragoste suntem orfani de toate ..